A.N.R.I

Despre

ANRI este o organzație – în curs de constituire – care are drept scop organizarea, coordonarea, autorizarea și supravegherea exercitării profesiei de agent imobiliar în România. În acest scop ANRI poate emite propuneri de noi legi precum și modificări legislative, astfel încât să fie asigurat un cadru legal și onest de desfășurare a activității.

Valori:

Oamenii sunt cea mai mare valoare a tuturor timpurilor. Într-o piață în care nu există reguli omul se va simți nesigur, frustrat. Pentru că, tot încercând să înlăture piedicile, va uita pentru ce a plecat la drum.

Misiune:

Pentru că ne dorim să devenim cea mai puternică voce a profesioniștilor în imobiliare din România, adică a tuturor celor care practică această meserie, agenți și agenții, ne-am propus încă de la început să participăm activ la ridicarea standardelor industriei în primul rând prin reglementarea prezentă și viitoare a domeniului.

Milităm pentru o piață imobiliară a profesioniștilor, așa cum se întâmplă în orice țară civilizată din lume.